Ador să încerc și să testez noi cosmetice precum produse hidratante și geluri de curățare. În ceea ce privește serurile faciale, folosesc aceleași produse de mulți ani deoarece acționează cel mai bine la nivelul tenului meu. Evident, din când în când, sunt tentată și cumpăr câteva noi produse, dar în cele mai multe cazuri sunt dezamăgită. Iată care sunt produsele mele adorate anti-roșeață care, credeți-mă, merită încercate.
Cum aplic serul facial?
Indiferent de produs, urmez de obicei aceiași pași.
Mai întâi, mă spăl și aplic un tonic facial, apoi aștept o secundă. Când pielea este uscată, aplic câteva picături de ser. Dacă serul are un recipient cu pulverizator, îl aplic direct pe piele, asigurându-mă că aplicatorul nu atinge pielea. Dacă are un aplicator pe care se apasă, o doză este, de obicei, suficientă. Apoi, distribui serul pe toată fața cu mișcări circulare (ca un masaj). Durează câteva minute până se absoarbe, apoi continui cu un produs hidratant (cu SPF ridicat dimineața/ cremă hrănitoare înainte de culcare).
Clasificarea celor mai bune seruri faciale anti-roșeață
NANOIL ANTI-REDNESS FACE SERUM
Nanoil este pe primul loc în clasificarea mea. Este bogat în 4 extracte vegetale: castan sălbatic, tei, chiparos și punarnava. Acestea formează un combo fantastic care acționează încă de la prima aplicare, ameliorând și calmând pielea iritată. Serul are o formulă foarte ușoară și nu lasă urme pe piele. Oferă un efect răcoritor, foarte plăcut. În ceea ce privește un efect ”mai important”, produsul consolidează vasele de sânge, reducând capilarele dilatate și roșeața. Pielea nu mai este fragilă sau sensibilă la condițiile externe. În plus, serul Nanoil hidratează, hrănește și întinerește pielea, aceste acțiuni fiind posibile datorită plantei ayurvedice din formulă. Ador Nanoil – fața mea a devenit mai sănătoasă și mai frumoasă. Aplic serul zilnic, câteodată atât dimineața, cât și seara. Înțeleg perfect de ce a obținut recenzii atât de bune. Nanoil demonstrează încă o dată că un produs de înfrumusețare minunat nu trebuie să coste o avere.
website-ul produsului: www.nanoil.ro
ORIGINS MEGA MUSHROOM SKIN RELIEF ADVANCED FACE SERUM
A fost una dintre cele mai mari surprize deoarece nu mă așteptam ca un extract de ciuperci să acționeze atât de bine la nivelul tenului meu. Ciupercile reishi, infuzate în formulă, sunt considerate ciuperile imortalității. Ce efect au asupra pielii? Hidratează, întârzie apariția ridurilor și stimulează imunitatea pielii, dar cel mai dorit efect este de reducere a venelor în formă de pânză de păianjen și a roșeții. Am experimentat toate aceste beneficii pe pielea mea! Deși lista de ingrediente este destul de lungă, produsul nu provoacă iritații. Trebuie să vă avertizez însă – serul are un miros intens. Nu mă deranjează deoarece se estompează rapid. Consistența este cremoasă și destul de densă, dar ușor de aplicat. Serul Origins este costisitor. Putem alege între trei varinate de cantitate. Am ales recipientul de 50 de ml și a fost suficient pentru un tratament îndelungat.
REN EVERCALM ANTI-REDNESS SERUM
Trebuia să includ REN EVERCALM ANTI-REDNESS SERUM în această prezentare. Ingredientele atent selectate formează o formulă într-adevăr eficientă. Vitamina E este amestecată cu extractele de alge și arnică pentru a sigila vasele de sânge din interior și pentru a reduce vizibilitatea capilarelor de pe față. Previne apariția imperfecțiunilor și iritațiilor. Pielea devine mai rezistentă la factorii agresivi externi și, în plus, capătă un aspect mai sănătos și mai strălucitor. Serul cremos se absoarbe destul de rapid în piele, dar, cu siguranță, prețul pentru un recipient mic nu este accesibil. Producătorul recomandă aplicarea serului cu crema din aceeași gamă, pe care însă nu am încercat-o.
LA ROCHE POSAY ROSALIAC AR INTENSE
Sunt sigură că ați auzit de La Roche Posay. Marca oferă produse de îngrijire a pielii fără parfum și acest ser nu este o excepție. Formula are la bază apa termală, care oferă ameliorare imediată, însă nu face consistența serului prea lichidă. Se aseamănă unui gel, dar nicio grijă, nu este lipicios. În ceea ce privește pompița de aplicare, trebuie să aveți grijă să nu dozați prea mult produs. Iar efectele? A trebuit să aștept câteva săptămâni pentru a observa schimbări semnificative, însă a meritat deoarece venele în formă de pânză de păianjen au devenit mai puțin vizibile. Are un punct în plus pentru prețul accesibil și recipientul de 40 de ml.
COSRX PURE FIT CICA SERUM
Să trecem la un produs pentru tenul extrem de sensibil. Am citit recenziile care susțineau că acționează bine la nivelul celui mai sensibil ten și sunt de acord. Consistența este foarte ușoară și apoasă, dar nu se scurge de pe față. Ameliorerea pielii este efectul imediat pe care l-am observat. Este un ser pe care este bine să-l ai în toaletă în cazul în care un produs cosmetic declanșează o reacție adversă puternică. În plus, serul Cosrx împrospătează și stimulează hidratarea pielii. Nu s-a consumat rapid deși recipientul este mic. Îl aplic pe toată fața sau pe cele mai sensibile și iritate zone.
Aceastea sunt cele mai bune seruri faciale anti-roșeață pe care le-am testat. Spuneți-mi ce alte produse să adaug în clasificare!